Data publicării:

Gigi Becali, condamnat la doi ani cu închisoare în Dosarul Terenurilor cu MApN

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Completul de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casație și Justiție au decis, luni, după circa opt ore de deliberări, condamnarea lui Gigi Becali la doi ani cu închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 5 ani  în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.  Pentru că are o condamnare anterioară de trei ani cu suspendare,  în urma condamnării cu executare de astăzi aceasta se activează astfel că patronul Stelei va face trei ani de închisoare, în condiţiile în care, potrivit legii se execută pedeapsa cea mai mare. De asemenea, instanţa a decis să-i pună sechestru lui Becali pe casa din Pipera și pe două terenuri din Voluntari.

În acelaşi dosar, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi.

De asemenea, Dumitru Cioflină, fostul șef al Statului Major, a fost condamnat la  doi ani de închisoare cu executare.

Lui Gigi Becali i se va scădea  perioada  pe care patronul Stelei le-a petrecut deja în penitenciar. Magistraţii au mai decis ca Becali să plătească și suma de 421.000 de dolari drept despăgubiri.

                     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel