Dosarul Ioan Crișan: De ce rămâne în libertate fiica milionarului
Curtea de Apel București a decis recent ca Laura Bîlcea, fiica milionarului Ioan Crișan, alături de doi bărbați acuzați de organizarea atentatului în care acesta și-a pierdut viața în 2021, să fie cercetată în libertate.
Hotărârea survine în contextul unei anchete intens mediatizate și a unei suspiciuni publice crescute, dar judecătorii au concluzionat că probele aduse nu sunt suficiente pentru a susține o arestare preventivă.
Potrivit motivării instanței, rechizitoriul înaintat de procurori s-a bazat pe „indicii, nu probe”, fără a furniza o „suspiciune rezonabilă” necesară pentru măsuri preventive. „În contextul unei mediatizări a cazului – de altfel de înțeles, având în vedere natura faptelor și ipotezele avansate – este firesc interesul public și al autorităților de a finaliza ancheta, de a identifica făptuitorii, însă nu se pot lua măsuri preventive pe simple indicii sau supoziții, indiferent de caracterul stringent al necesității validării unei ipoteze a anchetei”, se precizează în decizia Curții de Apel.
Atacul din mai 2021 asupra milionarului arădean Ioan Crișan a declanșat o anchetă complexă, care a inclus supravegheri tehnice și alte metode speciale de investigație. În ciuda acestor măsuri, judecătorii au subliniat că „există necesitatea identificării autorilor omorului”, dar că această nevoie nu justifică măsuri de arestare în absența unor probe clare.
„Faptul că există necesitatea identificării autorilor omorului nu echivalează cu obligația judecătorului de a dispune luarea unor măsuri preventive față de persoane cu privire la care nu este fundamentată suspiciunea rezonabilă că ar fi comis faptele de care sunt acuzate”, se arată în motivarea instanței.
Conform rechizitoriului, procurorii au acuzat-o pe Laura Bîlcea că le-ar fi plătit celor doi bărbați 100.000 de euro pentru a organiza asasinarea tatălui ei, acțiune motivată de tensiunile dintre ei și de perspectiva unei moșteniri considerabile. Judecătorii însă au respins această teorie ca fiind nefondată: „Cu privire la faptul că inculpații (...) ar fi fost instigați la comiterea faptei de către inculpata (n.r. Laura Crișan) din interes material, ca element al mobilului comiterii crimei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții constată că nici această împrejurare nu este probată în cauză”, se precizează în documentul oficial.
Procurorii au detaliat în rechizitoriu cum cei doi bărbați ar fi achiziționat bomba și ar fi amplasat-o în autoturismul lui Ioan Crișan, detonând-o ulterior prin intermediul unui telefon mobil. Totuși, această teorie nu este susținută de probe materiale clare. „Raportat la abilitățile, pregătirea și mediul din care fac parte inculpații, (...) varianta prezentată de Parchet nu pare la acest moment plauzibilă, în lipsa unor elemente factuale care să fundamenteze cel puțin parțial explicațiile necesare pentru a conferi ipotezei creionate de Parchet un caracter credibil”, au conchis judecătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News