Curtea de Apel București – Secția V Civilă va soluționa mâine, în cadrul Dosarului 22456/3/2012, recursurile formulate de traderii de energie („băieții deștepți”) la sentința de închidere a procedurii de insolvență a Hidroelectrica.
Astfel, după aproape 5 ani, se încheie procesul dramatic și complez de restructurare a companiei românești.
În urma acestei reorganizări, Hidrolelectrica s-a transformat din cea mai îndatorată companie din țara în cea mai profitabilă societate.
La momentul deschiderii procedurii de insolvență, pe data de 20 iunie 2012, Hidroelectrica înregistra datorii de peste 1,1 miliarde de euro și pierderi de 170 de milioane de euro.
[citeste si]
În perioada 2013-2016 Hidroelectrica a raportat un profit cumulat de 1 miliard de euro și o EBIDA anuală de 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.
În insolvență, valoarea de piață a companiei s-a dublat de la 2 miliarde de euro în 2012 la 4 miliarde de euro în 2016.
Planul de reorganizare al Hidroelectrica întocmit și implementat de administratorul judiciar EURO INSOL a consemnat o premieră absolută și anume plata integrală și la valoare nominală a tuturor creanțelor recunoscute la masa credală.
La dezbaterile finale va participa și Remus Borza, cel care a condus EURO INSOL până în ianuarie 2017 și a coordonat procesul de reorganizare al Hidroelectrica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva