Data actualizării:
Data publicării:

Dosarul „Colectiv” se apropie de final. Judecătorii au rămas în pronunțare

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de Alberto Sanchez de la Pixabay
Imagine de Alberto Sanchez de la Pixabay

Judecătorii au rămas în pronunțare, marți, în dosarul privind tragedia de la Colectiv.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare, marţi, în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, transmite Agerpres. Marţi, magistraţii le-au dat termen avocaţilor o săptămână pentru a depune concluzii scrise pentru clienţi lor, menţionând că soluţia va fi amânată, fără a preciza o dată când vor pronunţa decizia finală.

Luni, apărătorii celor judecaţi în acest dosar au solicitat instanţei achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

Ce s-a întâmplat vineri



La termenul de vineri, procurorii DNA şi ai Parchetului General au cerut pedepse "orientate spre maximum prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Procurorul Parchetului General a declarat în faţa judecătorilor că, şi după tragedia din Colectiv, mulţi agenţi economici refuză să îşi ia autorizaţii pentru incendiu, doar afişează pe geam că nu au, dar anunţul nu îi exonerează de răspundere penală.

"Riscurile sunt şi mai mari. (...) Pot avea impresia că nu răspund penal pentru că victimele îşi asumă să ardă de vii când intră într-o locaţie fără aviz. (...) Chiar dacă societatea e marcată de tragedia din Colectiv, aceasta se poate întâmpla din nou oricând", a spus anchetatorul.

S-au cerut pedepse maxime și cu executare

 

La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei aplicarea unor pedepse maxime şi cu executare, susţinând că "este inexplicabilă atitudinea blândă a instanţei de fond". Anchetatorul a adăugat că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars, "şi nu vorbim de doi, ci de un cimitir".

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.
 Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel