Data actualizării:
Data publicării:

Dosar Tăriceanu. Cazanciuc: Cine doreşte să vadă dosarul poate face acest lucru

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, a trimis o solicitare către Biroul permanent.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că a solicitat Biroului permanent să se pronunţe pe cererea formulată de mai mulţi colegi care nu sunt membri ai comisiei şi care vor să vadă dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu, menţionând că nu a cerut prelungirea cu 10 zile a termenului de depunere a raportului în acest caz.

"Am văzut o declaraţie ieri a liderului USR (Vlad Alexandrescu - n.r.), destul de convingătoare, în aşa fel încât de dimineaţă m-am uitat în hârtii dacă nu cumva am cerut greşit, dar nu am cerut greşit, am cerut corect să se pronunţe Biroul permanent pe cererile senatorilor care nu sunt membri ai Comisiei juridice. S-a pronunţat Biroul permanent ieri şi au decis să acorde un termen de zece zile în care cine doreşte să vadă dosarul dintre membrii Senatului să poată face acest lucru în cadrul spaţiului special alocat în Comisia juridică şi după semnarea unui acord de confidenţialitate. Senatorii vor vota în plen cu privire la această solicitare de încuviinţare a urmăririi penale sau nu şi atunci oamenii vor să ştie despre ce este vorba. Noi o să avem o procedură în cadrul comisiei de acces la dosar, în aşa fel încât începând de astăzi timp de zece zile orice membru al Senatului care doreşte să vadă acest dosar poate să o facă în cadrul spaţiului amenajat în Comisia juridică", a precizat Cazanciuc.

Cererea formulată de trei senatori

El a adăugat că a solicitat Biroului permanent să se pronunţe cu privire la cererea formulată de trei senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice de a studia dosarul.

"Noi am cerut Biroului permanent să se pronunţe cu privire la cererea formulată de trei colegi senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice de a avea acces la dosar efectiv. Şi, de asemenea, am cerut Biroului permanent să se pronunţe dacă va admite această cerere cu privire la termenul în care să poată fi studiat dosarul, să nu fie un termen sine die, adică să nu ne trezim peste o lună de zile că mai sunt şi alţi colegi care vor să studieze dosarul şi să nu poată face acest lucru", a susţinut Cazanciuc.

Zece zile de amânare pentru depunerea raportului 

Liderul grupului parlamentar USR din Senat, Vlad Alexandrescu, a afirmat luni că Robert Cazanciuc a cerut în Biroul permanent încă zece zile de amânare pentru depunerea raportului în cazul ridicării imunităţii lui Tăriceanu.

"În Biroul permanent, preşedintele Comisiei juridice, domnul Cazanciuc, a cerut încă zece zile de amânare pentru depunerea raportului în cazul ridicării imunităţii domnului Tăriceanu, justificând că şi alţi senatori ar trebui să consulte dosarele de la DNA şi referatul DNA. Din punctul de vedere al USR, care a votat împotrivă, ca şi PNL de altfel, această amânare este nejustificată pentru că dosarele se află deja de două sau de trei săptămâni depuse la comisie, era tot timpul din lume ca oricine ar fi dorit să consulte acest dosar să o facă. De asemenea, nu are nicio legătură faptul că se întârzie votul celor 11 senatori jurişti, care au avut tot timpul să consulte acest dosar, cu faptul că alţi senatori, din alte comisii, doresc să vadă de asemenea acest dosar. Votul pe raport s-ar fi putut da mâine, adică la termenul care era deja prelungit o dată în cadrul Comisiei juridice. Reamintesc că Biroul permanent fixase iniţial termenul de 11 decembrie Comisiei juridice pentru depunerea acestui raport şi iată că acum comisia a cerut o amânare de zece zile, deci până la data de 21 decembrie", a susţinut Alexandrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel