Dosar prof.dr. Irinel Popescu. Winzer: „M-a bufnit râsul când am citit. S-a construit o ipoteză SF”. Avocatul explică ridicolul situației

Dincolo de ridicolul situației și de amuzament, avocatul Cristian Winzer a explicat clar ce l-a frapat în al doilea dosar al marelui profesor.

Direcția Națională Anticorupție nu a putut stabili când și prin ce modalitate anume ar fi săvârșit prof. dr. Irinel Popescu pretinsa faptă reținută în sarcină, informațiile conținute în diferitele acte care stabilesc limitele în fapt și în drept ale cauzei fiind vagi, stereotipe și mai ales contradictorii.  Acuzațiile care îi sunt aduse oscilează astfel între oferirea de bani (activitate/modalitate care presupune că ar fi înfățișat direct banii persoanei mituite – ceea ce probatoriul de la dosar confirmă că nu a făcut!) și promitea de bani (care presupune că s-ar fi angajat/că ar fi făgăduit că va remite în viitor bani unui funcționar competent în legătură cu pretinsul act de serviciu care l-ar fi interesat - ceea ce probatoriul de la dosar confirmă, de asemenea, că nu a făcut), demersuri pretins realizate fie „împreună” cu un alt inculpat, fie „cu ajutorul” dat de către acest inculpat, respectiv fie „direct” și „nemijlocit”, fie printr-un „intermediar”– diferențele fiind nu doar terminologice, dar mai ales conceptuale și procedurale, a explicat avocatul Cristian Winzer.

Avocatul Cristian Winzer

„Când am aflat de existența celui de al doilea dosar și am înțeles care este modalitatea descrisă de organul de urmărire penală în care s-ar fi săvârșit fapta de dare de mită, iertați-mă... dar m-a bufnit râsul. Infracțiunea de dare de mită se poate săvârși în mai multe modalități. Domniei sale nu i se reține modalitatea dării. Dacă era dare de mită, era clar că aveam un flagrant. În esență, domnia sa este acuzat că ar fi făcut următorul lucru: din dorința de a scăpa de primul dosar, cel prescris, ar fi urmărit să mituiască organele judiciare pentru a obține soluții favorabile, primul dosar nefiind trimis, în acel moment, în judecată.

Dincolo de ridicolul situației, acuzarea nici măcar nu se poate pune de acord privind modul în care profesorul ar fi promis o sumă de bani. Uneori se spune că a promis personal, alteori se spune că a promis printr-un intermediar. Este o diferență nu doar terminologică și conceptuală, ci și o diferență care te ajută să înțelegi ridicolul situației. Domnul profesor nu a promis și nu a dat nimănui nicio mită”, a zis avocatul Cristian Winzer.

„Organul judiciar are posibilitatea să instrumenteze un dosar de maniera pe care o consideră, deși nu ar trebui să se abată de la două cuvinte: aflarea adevărului. A construit această ipoteză SF, senzația publică fiind următoarea: conștientizându-se că domnul profesor nu mai poate fi nici înhățat, nici decapat prin primul dosar, s-o fi zis: „nu putem să-l lăsam în pace pe om pentru că nu se poate să-l lăsăm în pace!””, a mai zis Cristian Winzer în cadrul unui interviu pentru DC News.

Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu este medic primar Chirurgie Generală. Este considerat părintele transplantului hepatic în România, realizând primele operații reușite la adult, cu ficat întreg, și la copil, cu fragment de ficat, în Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni. A avut o contribuție esențială la construcția programului național de transplant de organe.

Este inițiatorul chirurgiei robotice în România și un promotor important al acestui domeniu chirurgical.

Vedeți mai multe aici:

VEZI ȘI: Avocatul Winzer: „În cazul prof. dr. Irinel Popescu, fapta nu există”. Paradox cu acuzațiile care i se aduc „părintelui transplantului hepatic din România” - https://www.dcnews.ro/avocatul-winzer-in-cazul-prof-dr-irinel-popescu-fapta-nu-exista-paradox-cu-acuzatiile-care-i-se-aduc-parintelui-transplantului-hepatic-din-romania_913256.html

Mai multe detalii aflați aici:

„Câteva considerații referitoare la acuzațiile lipsite de orice fundament care îi sunt reținute în sarcină domnului profesor Irinel POPESCU, vizând PRETINSA săvârșire a infracțiunii de dare de mită, constând în aceea că domnia sa ar fi ”promis suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul D.N.A. (…) pentru ca acestea să dispună soluții de netrimitere în judecată (…) și măsuri procesuale favorabile”:

1.1. Fapta penală care cu vădită rea-credință îi este reținută la acest moment în sarcină NU EXISTĂ. Probele aflate la dosarul cauzei confirmă că domnul POPESCU NU a promis, NU a oferit și NU a dat vreodată bani sau alte foloase (nici direct și nici indirect, nici personal și nici prin intermediari, nici din inițiativă personală și nici măcar la PROVOCAREA organelor de urmărire penală) nici ca să ”scape” de dosarul penal care îl viza, nici ca să-și ”cumpere liniștea”, nici ca să ”îi înduplece pe procurorii și ofițerii D.N.A.” și nici în vreun alt scop elucubrant.

1.2. Orice observator obiectiv poate înțelege că dacă domnul profesor ar fi săvârșit cu adevărat actele și faptele materiale cu care este ”gratulat”, cu siguranță că D.N.A. ar fi întreprins, la timp și în mod corespunzător, toate activitățile legale necesare, procedând la constatarea INFRACȚIUNII FLAGRANTE.

1.3. Ca apărători ai domniei sale, avem convingerea fermă că și în acest dosar, în care a fost ”înhățat” doar pentru a fi expus ca ”trofeu public”, instanțele de judecată vor concluziona în sensul constatării și confirmării NEVINOVĂȚIEI sale, urmând a-l ACHITA.

1.4. Trebuie înțeles că GENERAREA acuzațiilor penale față de domnul POPESCU s-a realizat doar printr-o expunere vădit TRUNCHIATĂ și/sau CONTRADICTORIE a situației de fapt (astfel cum vom proba în fața instanțelor judecătorești), fiind instituită față de persoana sa PREZUMȚIA DE VINOVĂȚIE și insistându-se (în mod voit) pe conturarea unui PRETINS caracter infracțional al unor acte și fapte materiale atribuite în mod direct/indirect (într-un mod absolut abuziv) domniei sale, FĂRĂ ca aceste acte/fapte materiale să aibă însă vreo legătură (nici măcar indirectă) cu domnul profesor.

1.5. Direcția Națională Anticorupție însăși NU a putut stabili când și prin ce modalitate anume ar fi săvârșit domnul Irinel POPESCU pretinsa faptă reținută în sarcină, informațiile conținute în diferitele acte care stabilesc limitele în fapt și în drept ale cauzei fiind VAGI, STEREOTIPE și mai ales CONTRADICTORII. Acuzațiile care îi sunt aduse clientului nostru oscilează astfel între OFERIREA DE BANI (activitate/modalitate care presupune că ar fi înfățișat direct banii persoanei mituite – ceea ce probatoriul de la dosar confirmă că NU a făcut!) și PROMITEREA DE BANI (care presupune că s-ar fi angajat/că ar fi făgăduit că va remite ÎN VIITOR bani unui funcționar competent în legătură cu pretinsul act de serviciu care l-ar fi interesat - ceea ce probatoriul de la dosar confirmă, de asemenea, că NU a făcut!), demersuri pretins realizate fie ”ÎMPREUNĂ” cu un alt inculpat, fie ”CU AJUTORUL” dat de către acest inculpat, respectiv fie ”DIRECT” și ”NEMIJLOCIT”, fie ”PRINTR-UN INTERMEDIAR” – diferențele fiind NU doar terminologice, dar mai ales conceptuale și procedurale.

1.6. Esența ”probatoriului” pretins administrat și pretins doveditor a săvârșirii de către domnul POPESCU a infracțiunii în cauză, obținut prin PRACTICI VĂDIT NELOIALE, este reprezentată DOAR de declarațiile unui martor denunțător pretins ”amenințat” (amenințare raportată la alt inculpat, iar NU la persoana domnului profesor!), care în calitatea sa de fost ofițer al unei structuri specializate, era abilitat, obișnuit și mai ales INSTRUIT să desfășoare anumite ”activități specifice” și care devine un real colaborator cu identitate protejată al organelor de urmărire penală, respectiv ale unui investigator cu identitate reală, ”AUTORIZAT” să provoace în mod deliberat la săvârșirea de fapte penale, inclusiv prin emiterea de înscrisuri ”care să prezinte aparentță de oficialitate și legalitate”.

1.7. Spre exemplu, martorul denunțător este INSTRUIT în mod exact de către organele de urmărire penală în legătură cu comportamentul fizic și verbal pe care trebuie să îl aibă în prezența celuilalt inculpat din dosar, pentru a-l determina pe acesta din urmă să aibă încredere deplină în el și în capacitatea sa (a martorului denunțător) de a ”rezolva” problemele pe care acest inculpat le avea, în sensul de a-i ”obține” soluțiile dorite în dosarele penale în care acesta era implicat. De asemenea, același martor denunțător îl INSTIGĂ și îl DETERMINĂ pe același inculpat la săvârșirea unor infracțiuni care (astfel cum ar percepe orice observator obiectiv!) altfel NU ar fi fost săvârșite, explicându-i în detaliu inclusiv ce trebuie să îi comunice domnului profesor și mai ales cum trebuie să ajungă în proximitatea sa (prin stabilirea unei consultații) investigatorul cu identitate reală care urma să îl ”învețe” pe domnul POPESCU ce anume ar fi trebuit să facă la momentul la care urma să fie citat pentru a se prezenta la sediul D.N.A. (din probatoriul administrat în chiar faza de urmărire penală nereieșind însă vreo confirmare a vreunei solicitări a domnului profesor, nici către inculpat și nici către vreo altă persoană, pentru a avea ”bunăvoința” să îl ”ajute” în legătură cu vreo cauză penală care îl viza).

1.8. Convingerea fermă a celor care cunoaștem dosarul este că fără intervenția și fără implicarea organelor judiciare penale, care NU s-au limitat să examineze de o manieră pur pasivă cauza, ci au exercitat asupra celor implicați (indirect, prin intermediul martorului denunțător, direct, prin investigatorul cu identitate reală și cu participarea voluntară, dar extrem de abil ”manipulată” și ”condusă” de către organele de urmărire penală, a celuilalt inculpat) o INFLUENȚĂ de natură a PROVOCA la săvârșirea unei infracțiuni, acest dosar NU AR FI EXISTAT (întocmai ca fapta care îi este reținută în sarcină domnului Irinel POPESCU).

IMPORTANT:1.9. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) C.Proc.Pen., ”orice persoană este considerată NEVINOVATĂ până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală DEFINITIVĂ” – hotărâre care, desigur, trebuie să fie pronunțată de către o instanță de judecată imparțială și independentă, pe baza unui probatoriu complex, administrat (onus probandi) exclusiv în scopul AFLĂRII ADEVĂRULUI și al justei soluționări a cauzei.

1.10. În raport de Directiva (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, atâta vreme cât vinovăția unei persoane suspectate sau acuzate NU a fost dovedită conform legii (respectiv printr-o hotărâre penală DEFINITIVĂ), autoritățile publice (și, în mod corelativ, orice entitate care preia informația expusă de către acestea) TREBUIE SĂ SE ABȚINĂ de la prezentarea acestor categorii de persoane ca fiind vinovate și/sau de la crearea impresiei că persoanele în cauză sunt vinovate”, a explicat, pe larg, avocatul Cristian Winzer.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News