Dosar Microsoft. Dumitru Nicolae, eliberat din închisoare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Omul de afaceri Dumitru Nicolae, condamnat în dosarul Microsoft la doi ani și patru luni de închisoare, va ieși din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a respins vineri contestația procurorilor DNA privind eliberarea condiționată a acestuia.

"În temeiul articolului 425 indice 1 alineatul 7 punctul 1 litera b raportat la articolul 587 alineatul 3 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale numărul 1895 din data de 02.08.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal numărul 17231/4/2017. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Dumitru Nicolae, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 46/2016 emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală", se arată în minuta deciziei. 

Pe 2 august, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de eliberare condiţionată depusă de Nicolae Dumitru, condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul "Microsoft". 

Decizia nu a fost definitivă, fiind contestă de procurorii DNA la Tribunalul Ilfov. 

Pe 3 octombrie 2016, ÎCCJ l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Nicolae Dumitru la 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul "Microsoft". În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul ministru Gabriel Sandu - 3 ani, fostul primar Gheorghe Ştefan - 6 ani, omul de afaceri Dorin Cocoş - 2 ani şi 4 luni. 

Judecătorii au decis atunci confiscarea unor importante sume de bani de la cei patru condamnaţi: 9 milioane de euro de la Dorin Cocoş, 2 milioane euro şi un milion de dolari de la Nicolae Dumitru, 4 milioane euro de la Gheorghe Ştefan şi 2,1 milioane euro de la Gabriel Sandu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel