Data actualizării:
Data publicării:

Dosar Microsoft - Tăriceanu. Teodorovici: ABERAȚIE!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe, a făcut declaraţii după întâlnirea pe care a avut-o cu Liviu Dragnea, preşedintele PSD. 

Pe lângă subiectele legate de rectificarea bugetară şi alte probleme economice şi sociale discutate cu liderul PSD, Teodorovici a fost întrebat de către jurnalişti şi cu privire la o presupusă apariţie a numelui său în dosarul care-l vizează pe Călin Popescu Tăriceanu. 

"Nu am astfel de informaţii şi chiar nu mă preocupă astfel de aberaţii şi idioţenii. Dacă mă cheamă cineva să discut, răspund la orice fel de întrebare. Dar, repet: unii îşi pierd timpul şi resursele financiare ale ţării pe astfel de aberaţii", a declarat Eugen Teodorovici. 

Întrebat cum va vota în Senat în cazul cererii DNA, Teodorovici a declarat: "Daţi-mi voie să-mi rezerv dreptul la vot. Legea aşa spune. Voi vedea la modul respectiv."

Întrebat dacă-şi aminteşte să fi semnat documente care vizează Microsoft, la acea perioadă, Eugen Teodorovici a declarat: "La acea vreme era secretar de stat în ministerul de Finanţe şi probabil că semnam în locul ministrului de Finanţe de la acea vreme, Varujan Vosganian, iar rolul MF era acela de a aloca sumele pentru ceea ce ministerele stabileau ca prioritate pentru acel sector."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel