Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Dosar Malaxa. Peste 15 ani de închisoare în prima instanță

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Magistrații Tribunalului București au decis condamnarea cu suspendare a șapte  angajați ai spitalului Malaxa și administratori de firmă, cei care și-au recunoscut faptele în fața procurorilor și judecătorilor.

Alegeri prezidentiale 2024

Florin Secureanu, fostul manager, alături de Mihai Mesner, Cristian Ioniță și Gabriel Deaconu vor fi judecați într-un dosar disjuns, nu pe procedură simplificată, așa cum s-a întâmplat în cazul celor 7, scrie Gazeta Sporturilor.

Fostul director financiar-contabil al Spitalului Malaxa, Margareta Preda, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Fostul tehnician administrativ al Spitalului Malaxa, Ștefan Lucian Nicolae , a primit 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare, iar managerul IT, Traian Nica, 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare. Tot la închisoare suspendare a fost condamnat şi fostul director administrativ, Paul Stoica (2 ani și 6 luni).

[citeste si]

Şi administratorii firmelor care i-au oferit cadouri şi beneficii fostului manager Florin Secureanu au scăpat de încarcerare.

Managerul firmei care furniza, pe banii spitalului, alimente pentru Secureanu și familia lui a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Administratorul firmei de la care Secureanu lua cadouri pentru sine și apropiații săi a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, iar cel care se ocupa de livrarea bijuteriilor și le curăța sub contracte privind "curățarea instrumentarului ginecologic" a fost condamnat în primă instanţă la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, scriu jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor.

Mai mult, în decizia Tribunalului se stipulează că grupul celor 7 are de plătit, în total, 635.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel