Data publicării:

Dosar Larry Nassar. Nume greu al gimnasticii, implicat

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Antrenorul John Geddert, care a pregătit lotul feminin al SUA, câştigător al medaliilor de aur la JO 2012 de la Londra, este anchetat în dosarul lui Larry Nassar, fostul medic al echipei, vinovat de agresiuni sexuale asupra a sute de sportive. 

Potrivit AFP, ancheta se va desfăşura la Michigan, acolo unde Geddert deţine un centru de antrenamente. 

Legăturile personale şi profesionale dintre Nassar şi Geddert au atras atenţia celor implicaţi în dosarul fostului medic. 

De altfel, mai multe sportive abuzate au susţinut că erau obligate de Geddert să se adreseze doar lui Nassar pentru consultări medicale. 

Pedeapsa minimă pentru Nassar: 40 de ani de închisoare 

Fostul medic sportiv Larry Nassar a fost condamnat la o pedeapsă între 40 şi 125 de ani închisoare pentru abuz sexual asupra unor gimnaste americane, în urma unui al treilea proces şi ultimul, luni, la Charlotte (Michigan). 

Terapeutul îşi va sfârşi astfel zilele în închisoare. El a primit deja 60 de ani de închisoare pentru posesie de imagini pornografice, apoi o pedeapsă între 40 şi 175 de ani de recluziune pentru că a agresat peste o sută de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal sexual din istoria sportului american, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel