Data publicării:
Dosar Kovesi. Liviu Popa, fost șef în Poliția Română: De noaptea minții! În ce lume trăim?
Chestorul Liviu Popa cel care a condus Poliția Română în anul 2011, când a fost adus în țară Nicolae Popa a declarat în exclusivitate pentru DC News că el a aflat din presă despre aducerea în țară a urmăritului internațional.
"Eu am aflat din presă despre această operațiune, ceea ce nu mi s-a părut normal. Nu am înțeles de ce a fost nevoie de o cursă privată în condițiile în care infractori, mult mai periculoși decât Nicolae Popa, au fost aduși în țară cu avioane de linie. Nu eu am semnat pentru plata acestei curse. Aceste atribuții, pe linie financiară, le avea adjunctul meu de la acea dată, comisarul șef Alexandru Tanco. Polițiștii care l-au adus în țară au plecat spre Jakarta cu o cursă de linie." a spus chestorul Liviu Popa pentru DCNews.
Întrebat dacă a fost citat sau audiat de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, chestorul Liviu Popa, în prezent aflat la pensie, a spus că nu:
"Am încercat să mă țin departe de toate combinațiile. Sincer, nici nu am vrut să aflu cum s-a întâmplat acest lucru. Am dedus că a venit de la nivel înalt. Nu știu cine și cum."
În mare secret
"Această operațiune s-a făcut într-un mare secret față de mine. Totul s-a organizat la nivel de Minister. După care, și-au dat seama că nu pot să plătească pentru că, dacă ar fi plătit de la Minister, era un fel de deturnare de fonduri și atunci au trimis banii la Poliție și a plătit colegul meu. Despre toate lucrurile astea am aflat după ani de zile. Este foarte adevărat că a plătit Poliția Română, dar verificați la Țiriac câte facturi a avut pentru acel transport. Vă asigur că nimeni nu o să vă închirieze cu 30-40.000 de euro un avion. Avionul a costat peste 100.000 de euro, din câte am înțeles. Vă spun la modul cel mai sincer. Eu nu știu cât de justificați au fost banii ăștia. La vremea respectivă ne chinuiam să trăim de la o zi la alta, noi ca instituție. 2011 a fost un an groaznic. Ideea este că nu pot să vă dau mai multe detalii despre acestă operațiune. A fost o operațiune despre care cele mai multe le știu cei care se aflau la conducerea Ministerului”, a mai precizat chestorul.
”De noaptea minții, în ce lume trăim?”
Întrebat dacă ministrul Igaș, el a răspuns: "Nu cred că ministrul s-a implicat în așa ceva. Secretarul de stat care răspundea de Poliție. Nu știu cine, dar mai mult ca sigur un secretar de stat a coordonat toată această operațiune sau cel puțin a fost implicat în această operațiune. Este de noaptea minții! Să le dai subordonaților inspectorului general ordin să nu raporteze inspectorului general... În ce lume trăim? Mă tem, din nefericire, că nu ne mai facem bine."
La vremea respectivă secretar de stat cu atribuții pentru Poliția Română era chestorul Constantin Dascălu, iar secretar general adjunct era chestorul Petre Tobă.
Vezi și: Sebastian Ghiță, dosar. Nicolae Popa, chemat la audieri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News