Dosar Hrebenciuc. DNA, precizări privind retragerea apelului
DNA precizează, marți, referitor la retragerea căilor de atac în dosarele vizându-i pe Viorel Hrebenciuc și Sebastian Ghiță, că nu a existat niciun fel de discuție sau corespondență cu SIIJ cu privire la aceste măsuri, procurorii aflând de retragerea apelului în dosarul Hrebenciuc din presă.
"Nu a existat niciun fel de discuție / corespondență cu privire la dosarul în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc și alții, mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, iar despre retragerea apelului, conducerea Direcției Naționale Anticorupție a aflat din presă", precizează Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție.
Procurorii susțin, cu referire la cel de-al doilea dosar care a fost trimis în judecată Sebastian Ghiță și alții, că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a luat decizia de retragere a apelului pe 10 iunie 2019, iar pe 13 iunie 2019 a retras efectiv apelul și în aceeași zi a notificat conducerea Direcției Naționale Anticorupție să ia act despre acest lucru.
"Având în vedere că printre inculpații trimiși în judecată în cele două dosare se află și persoane care au calitatea de magistrați, în baza legii 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată prin OUG nr. 7/2019, Direcția Națională Anticorupție nu mai are nicio competență în dosarele privind magistrați, inclusiv în cele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Consecința nedeclarării apelului în aceste două cauze este că inculpații condamnați în primă instanță nu pot primi pedepse mai mari în apel, iar cei achitați rămân achitați", mai arată DNA.
Reacția DNA vien după ce fostul șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție Gheorghe Stan a declarat, pentru MEDIAFAX, că retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc și Sebastian Ghiță a avut la bază corespondența cu șeful DNA, care a împărtășit opinia. "Referitor la cele două dosare la care faceți referire, fără a comenta conținutul acestora, pot să vă spun că am avut discuții cu procurorul-șef DNA, care a împărtășit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii căii de atac. Există și o corespondență scrisă în care am transmis Direcției Naționale Anticorupție punctul nostru de vedere, raționament la care DNA nu a formulat obiecțiuni", a declarat Gheorghe Stan.
Vezi și: Candidaţii la şefia SIIJ susţin interviurile la CSM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News