Data publicării:
Dosar Dincă. Fiica unei polițiste, posibil martor la răpire: A sărit din mașină!
O tânără, fiica unei poliţiste, ar fi declarat că a fost martoră la o posibilă tentativă de răpire comisă de Gheorghe Dincă.
Fata le-ar fi povestit anchetatorilor cum a văzut o tânără care a sărit din maşina lui Dincă, în Craiova, potrivit Antena 3. Aceasta ar mai fi declarat că şi-a fi dat seama că l-a cunoscut pe Gheorghe Dincă, în momentul în care a izbucnit scandalul, și ar fi mers la procurorii DIICOT pentru a povesti tot ce a văzut.
Mai exact, tânăra ar fi spus că se afla la volanul maşinii sale şi, la un moment dat, a văzut cum o tânără ar fi sărit din maşina care circulă în faţa sa. Şoferiţa ar fi oprit şi din maşina din față ar fi coborât un bărbat cu părul alb, a discutat cu el, potrivit sursei citate. Era Gheorghe Dincă. L-a întrebat ce s-a întâmplat, iar bărbatul i-ar fi spus că habar nu are şi că pe fata care a sărit din maşină tocmai o luase la ocazie, că nu a discutat nimic cu ea în maşină, dar e posibil să aibă probleme psihice pentru că, la un moment dat, când a încetinit, fata a deschis portiera şi a sărit.
Dincă i-ar fi cerut fiicei poliţistei din Craiova numărul de telefon, spunând că, în cazul în care acea tânără care i-a sărit din maşina va merge la poliţie şi va declara altceva, atunci ea să îi fie martoră. Fata i-a dat numărul şi zile întregi ar fi terorizat-o cu telefoanele, insistând să se întâlnească. Aceasta i-ar fi blocat numărul de telefon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News