Magistraţii au respins contestaţiile depuse de Marian Burcea, Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Maria Costică şi Cristina Manta, fiind menţinută decizia din 1 septembrie a Curţii de Apel Bucureşti prin care aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Săptămâna trecută, în acelaşi dosar au fost arestate preventiv alte şapte persoane: fostul şef al CASMB Ovidiu Munteanu, Gabriela Rodica Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare, Lucian Vasile Bara, Ion Ovidiu Mihăescu, Ion Răzvan Geambaşu.
Marian Burcea, fost preşedinte al CNAS, a fost pus sub acuzare de DNA pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Potrivit DNA, în cauză există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553 lei (aproximativ 3 milioane de euro). Anchetatorii arată că, în perioada ianuarie 2016 - august 2017, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile CASMB ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CASMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din cea a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol