Data publicării:

Doru Oprişcan (PNL): Carmen Dan, "răzbunare şi incompetenţă"

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul PNL Doru Oprişcan susţine că ministrul de interne, Carmen Dan, 'se foloseşte de povestea cu pedofilul' pentru a destitui oamenii din sistem care o deranjează.

El se referă la cei care au criticat o serie de propuneri de modificare a Codului de procedură penală.

"Este regretabil că ministrul de Interne, doamna Carmen Dan, se foloseşte de o dramă naţională, şi anume povestea cu pedofilul, pentru a destitui oamenii care o deranjează din sistem. Doamna Dan vrea să îl înlăture din funcţie pe Radu Gavriş, şeful serviciului Omoruri, adică fix instituţia care l-a prins pe poliţistul-pedofil. Dar ia să vedem ce spunea Gavriş în urmă cu o lună: 'Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce înapoi sistemul judiciar cu 20 de ani. În anii 90, la începutul anilor 2000, orice faptă din spaţiul public risca să rămână cu autor necunoscut. Pe scurt, un autor de omor, pedofil, orice infracţiune gravă cu care ne ocupăm şi pentru care pot să vorbesc poate să rămână în continuare în libertate şi să comită aceste fapte'. Deci Gavriş atenţiona că modificările la legile justiţiei ar putea lăsa nepedepsit chiar un pedofil care este filmat! Adică exact cazul care a şocat întreaga ţară, în ultimele zile", afirmă deputatul Doru Oprişcan, într-o declaraţie de presă dată publicităţii marţi.

În opinia parlamentarului liberal, aceasta 'nu e bună-guvernare', ci mai degrabă 'răzbunare şi incompetenţă' şi în acest fel nu se poate ajunge la progres.

"Aştept din partea Serviciului Omoruri să extindă cercetările faţă de toate situaţiile în care există indicii că au fost săvârşite de poliţistul agresor şi care nu au fost finalizate. Cred că o informare corectă a opiniei publice referitor la stadiul anchetei trebuie să aibă loc după audierea de astăzi, pentru a nu ne limita doar la transmiterea unor informaţii în mod selectiv către mass media pe surse. Spun că aştept din partea Serviciului Omoruri, pentru că aştept ca şeful acestui serviciu să facă un pas în spate, aşa cum aştept să facă un pas în spate şi şeful de la Control intern al Brigăzii Rutiere, aşa cum aştept ca toţi cei care vor mai fi evidenţiaţi a fi responsabili în cursul anchetei şi verificărilor care se vor face să se pregătească să plece", a afirmat marţi ministrul de interne, Carmen Dan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel