Dorin Lazăr Maior, de negăsit după sentința de condamnare
Dorin Lazăr Maior, secretarul executiv al PSD pe problemele revoluţionarilor, este de negăsit, după ce Curtea de Apel din Târgu Mureș l-a condamnat la șapte ani de închisoare cu executare. Fostul revoluționar a fost dat de câtre Poliția Capitalei în urmărire generală.
Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv pentru șantaj pe 11 noiembrie, iar sentința trebuia pusă în aplicare imediat. Totuși, mandatul de punere în aplicare a sentinței s-a plimbat pe la mai multe adrese, din Codlea, Brașov și București, fără ca poliția să poată da de urma fostului revoluționar.
Maior ar avea adresa actuală acasă la fosta lui avocată, Ana Angheluş, adică în Capitală, care ar fi anunțat instanţa când Maior şi-a făcut buletin de Bucureşti, scrie evz.ro.
Surse din rândul revoluţionarilor braşoveni susţin că Dorin Lazăr Maior ar fi plecat în Emiratele Arabe, înainte de pronunţarea sentinţei. "Probabil e acolo cu soţia, că au mai fost şi în vară", a spus avocata Angheluş.
Alături de Maior, în acel dosar, a mai fost implicat și omul de afaceri braşovean Ovidiu Tition, acesta fiind condamnat la cinci ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News