Campania 'Driven To Assist Ukraine', lansată în martie 2022, în statul Utah, a strâns 40 de tone de bunuri materiale în valoare de aproape un milion de dolari şi 4 milioane de dolari numerar, menţionează sursa citată. S-au donat haine, încălţăminte, paturi, produse de igienă corporală, scutece, mănuşi, şosete, pături, truse de urgenţă.
'A fost un efort titanic să reuşim să trimitem donaţiile din SUA către hub-ul umanitar european de la Suceava, dar am reuşit. Am aflat recent că toate aceste donaţii sunt foarte bine primite de Ucraina şi de cei care au nevoie de ele în aceste vremuri grele. Sper din tot sufletul că aceste articole donate vor aduce o rază de căldură şi speranţă în vieţile celor care au pierdut atât de multe. De asemenea, am mai aflat că este primul ajutor umanitar din SUA către hub-ul umanitar din Suceava', a afirmat Mircea Divricean, consulul onorific al României în Utah, care s-a implicat direct în organizarea transportului.
La rândul său, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis mulţumiri pentru efortul depus, menţionând că acest proces a fost coordonat şi gestionat 'exemplar', cu solidaritate şi empatie faţă de refugiaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024