Donald Tusk va publica un jurnal despre perioada în care a condus Consiliul European
Preşedintele la final de mandat al Consiliului European, Donald Tusk, va publica un jurnal despre perioada în care s-a aflat la vârful politicii europene, a anunţat marţi grupul editorial polonez Agora, transmite dpa.
Intitulat 'Szczerze' ('Sincer vorbind'), cartea va fi lansată iniţial în limba poloneză pe 12 decembrie, dar publicarea în alte limbi este posibilă pe parcurs, scrie Agerpres.
Jurnalul începe cu primele zile după asumarea funcţiei de preşedinte al Consiliului European în anul 2014 şi menţionează atacurile teroriste de la Paris şi Bruxelles, criza migraţiei care a zguduit Europa în 2015, saga Brexitului şi uciderea primarului oraşului Gdansk, Pawel Adamowicz.
De asemenea, Donald Tusk prezintă în jurnal întâlnirile avute cu lideri politici precum Barack Obama, Angela Merkel şi Boris Johnson.
Cartea va include, de asemenea, viziunea lui Tusk despre Europa, a adăugat grupul editorial Agora.
Anunţul publicării acestui jurnal a alimentat speculaţiile conform cărora Donald Tusk va încerca să revină în politica poloneză şi să candideze la alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2020. El a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014.
Tusk este autorul mai multor cărţi, printre care una privind istoria oraşului său natal, Gdansk.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News