Data publicării:

Donald Trump: SUA nu pot continua să fie jandarmul lumii

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Donald Trump a declarat, în cadrul vizitei la soldații americani  staţionaţi în Irak că  'Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii'.

'Este nedrept când această greutate apasă numai asupra noastră, a Statelor Unite', a adăugat liderul de la Casa Albă. Însoţit de soţia sa, Melania, preşedintele american a aterizat la ora locală 19.16 (16.16 GMT) pe baza aeriană Al-Asad, la circa 160 de kilometri vest de Bagdad, unde a discutat cu soldaţi şi responsabili militari, potrivit unui fotoreporter al agenţiei France Prese.

Preşedintele şi Prima Doamnă au plecat 'spre Irak seara târziu de Crăciun pentru a face o vizită trupelor noastre şi comandanţilor noştri militari ca să le mulţumească pentru angajamentul, succesul şi sacrificiul lor şi să le ureze Crăciun fericit', a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Vezi si: Donald Trump, vizită neaşteptată trupelor americane din Irak

Iniţial, Donald Trump trebuia să aibă o întrevedere cu premierul irakian, Adil Abdul-Mahdi, 'dar o divergenţă de puncte de vedere legate de organizarea acestei întâlniri a condus la înlocuirea cu o discuţie telefonică', în cursul căreia cei doi lideri au abordat în special dosarul sirian, potrivit unui comunicat la guvernului de la Bagdad.

Adil Abdul-Mahdi 'l-a invitat pe preşedintele american să se deplaseze la Bagdad', iar Donald 'Trump i-a cerut prim-ministrului să vină la Washington', a adăugat comunicatul. 'Cele două părţi au căzut de acord să consolideze în continuare relaţiile dintre cele două ţări', potrivit documentului.

Donald Trump a fost criticat frecvent pentru că, de la instalarea la Casa Albă, în ianuarie 2017, nu a efectuat nicio vizită în zone de conflict unde sunt prezente trupe americane şi mai ales după ce, luna trecută, în Franţa, a anulat din cauza ploii o vizită la un cimitir american din timpul Primului Război Mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel