Data publicării:

Donald Trump și Kim Jong Un, pentru a doua oară față-n față

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump - Kim Jong Un
Donald Trump - Kim Jong Un

Kim Jong Un şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au convenit asupra organizării 'cât mai curând posibil' a unui al doilea summit între Kim şi  Donald Trump.

Mike Pompeo a declarat că recenta sa vizită la Phenian, cea de-a patra, a fost 'încă un pas înainte spre denuclearizare' şi că a avut o 'conversaţie bună, productivă' cu Kim, dar că mai sunt multe de făcut.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a discutat cu Mike Pompeo după ce acesta s-a întâlnit cu Kim la Phenian, o întrevedere care a durat peste trei ore şi şi-a propus să înlăture blocajul în care se află negocierile de denuclearizare.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat ulterior că liderul nord-coreean a invitat inspectori la poligonul de testare Punggye-ri pentru a confirma că acesta a fost dezafectat ireversibil, fără a se preciza despre ce inspectori ar fi vorba.

Pompeo şi Kim au convenit, de asemenea, cu privire la formarea unui grup de lucru 'la o dată cât mai apropiată', pentru a discuta despre procesul de denuclearizare şi despre un al doilea summit, pe care liderul nord-coreean i l-a propus lui Donald Trump într-o scrisoare luna trecută, a declarat secretarul de presă al lui Moon, Yoon Young-chan.

"Secretarul de stat Pompeo a afirmat că el şi Preşedintele Kim au fost de acord cu un al doilea summit SUA - Coreea de Nord cât mai curând posibil", a afirmat Yoon într-un comunicat.

'Cele două părţi au mai convenit să continue discuţiile pentru a stabili în detaliu locul şi momentul celui de-al doilea summit', a adăugat el.

Vezi si: Viitorul summit Trump-Kim. Speranțele secretarului Pompeo

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel