Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Donald Trump, măsuri radicale. Primele mari proiecte
Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
Donald Trump, președintele ales al SUA, va lua măsuri radicale în securitate, economie, educație, sănătate, muncă. El va prelua puterea de la Barack Obama în 20 ianuarie 2017.
Iată ce măsuri a promis Donald Trump în prima zi de președinte ales al SUA, potrivit evz.ro:
- Un amendament constituțional pentru a limita numărul de mandate al aleșilor în Congres;
- O înghețare a angajărilor în administrația federală, cu excepția armatei, poliției și sănătății;
- Eliminarea reglementărilor federale care încurcă activitatea economică;
- O interdicție de cinci ani pentru personalul Casei Albe și membrii Congresului de a mai lucra în echipele de lobby;
- Interdicție totală pentru străini de a mai finanța campaniile electorale.
- Introducerea unui amendament constituțional nu se face bătând din palme, comentează Le Figaro, iar cooperarea Congresului pentru toate aceste măsuri nu este sigură, în ciuda majorității republicane.
El mai vrea să întreprindă ”șapte acțiuni pentru protejarea muncitorilor”:
- Renegocierea Acordului de Liber Schimb nord-american (ALENA) sau retragerea Statelor Unite din acesta;
- Retragerea imediată din parteneriatul trans-pacific;
- Denunțarea Chinei ca „țară manipulatoare de monedă" la Organizația Mondială a Comerțului;
- Vânarea abuzurilor din schimburile comerciale internaționale;
- Ridicarea restricțiilor de exploatare a rezervelor energetice , evaluate la 50.000 de miliarde de dolari;
- Relansarea conductei Keystone cu Canada și a altor proiecte blocate de Obama;
- Anularea „milioanelor de dolari alocați pentru ONU" în programul de combatere a schimbării climatice.
Președintele ales al SUA a promis că va lua ”cinci măsuri pentru restabilirea securității și a statului de drept”:
- Anularea tuturor decretelor lui Obama în domeniu;
- Alegerrea unui judecător pentru fotoliul vacant de la Curtea Supremă;
- Suspendarea tuturor fondurilor federale pentru așa-numitele „orașe-sanctuar", care refuză să controleze statutul legal al imigranților;
- Începerea expulzării „celor două milioane de clandestini infractori" și anularea vizelor pentru țările care refuză să îi primească înapoi;
- Suspendarea vizelor pentru „regiunile atinse de terorism" sau unde un control eficient este imposibil. Orice persoană care va intra în Statele Unite va fi subiectul unui „control extrem".
Donald Trump se va prezenta în fața Congresului cu zece mari reforme:
- Scăderea impozitelor generalizate și reducerea tranșelor de impozitare de la cinci la trei, cu un nivel maxim de 33% pentru persoanele fizice și 15% pentru întreprinderi;
- Instaurarea de tarife vamale pentru penalizarea companiilor care își delocalizează producția;
- Lansarea unui plan de renovare a infrastructurilor și de dezvoltare energetică în valoare de 1000 de miliarde de dolari pentru zece ani;
- Reforma educației, care să instaureze alegerea școlară liberă, suprimând curricula comună și încredințând administrarea școlilor comunităților locale;
- „Abrogarea și înlocuirea" Obamacare, posibilitatea de asigurare în oricare stat, reducerea birocrației pentru punerea pe piață a 4000 de medicamente care așteaptă autorizație;
- Un plan de ajutorare în educație pentru copii și de asistență pentru persoanele în vârstă;
- Construirea unui zid la frontieră „integral finanțat de Mexic", înăsprirea pedepselor pentru expulzații reîntorși în Statele Unite, modificarea regulilor de acordare a vizelor, pentru a rezerva locurile de muncă „mai întâi americanilor";
- Crearea unei „task force" împotriva criminalității, sporirea fondurilor pentru forțele de ordine;
- Întărirea armatei, încetarea plafonării cheltuielilor militare, stabilirea de proceduri de control asupra imigranților pentru asigurarea siguranței naționale și apărarea „poporului nostru și a valorilor noastre";
- O reformare a regulilor etice pentru „reducerea influenței coruptive a grupurilor de interese asupra vieții noastre politice".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News