Donald Trump: Lovitură perfect executată!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Donald Trump a salutat, sâmbătă, o 'lovitură perfect executată' şi a mulţumit aliaţilor pentru 'misiunea îndeplinită' în Siria, transmit Reuters, dpa şi AFP.

'O lovitură perfect executată noaptea trecută. Le mulţumesc Franţei şi Marii Britanii pentru înţelepciunea lor şi puterea Armatei lor excelente. Nu ar fi putut fi un rezultat mai bun. Misiune Îndeplinită!', a scris preşedintele Trump pe Twitter.

'Atât de mândru de marea noastră armată care va fi în curând', datorită 'miliardelor de dolari' suplimentare deblocate sub administraţia sa, 'cea mai bună pe care ţara noastră a avut-o vreodată', a adăugat Trump într-un al doilea tweet.

[citeste si]

Loviturile occidentale au vizat trei situri legate de programul de armament chimic al regimului lui Bashar al-Assad, în apropiere de Damasc şi în centrul Siriei, au indicat Washington, Paris şi Londra.

Loviturile au fost o ripostă ţintită după atacul chimic presupus din 7 aprilie de la Douma, de lângă Damasc, şi atribuit de occidentali regimului sirian. În 2003, preşedintele american de atunci, George W. Bush, anunţa sfârşitul principalelor operaţiuni de luptă în Irak de pe un portavion american care revenea din Golf, cu banner-ul 'Misiune îndeplinită' în spatele său, o declaraţie ce s-a dovedit curând prematură, observă AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel