Donald Trump, declarații de la clubul de golf după un val de indignare
Donald Trump susţine că nu este 'rasist', după ce în presă au apărut afirmaţii ale sale privind imigraţia provenită din 'ţări de rahat', declanşând un val de indignare, informează AFP.
"Nu sunt rasist. Pot să vă spun că sunt persoana cea mai puţin rasistă pe care aţi intervievat-o vreodată", le-a transmis duminică jurnaliştilor Donald Trump de la clubul său de golf de la West Palm Beach, unde s-a întâlnit la un dineu cu liderul majorităţii din Camera Reprezentanţilor.
Mesaj pe Twitter
Trump a scris încă de vineri pe Twitter că "nu am vorbit niciodată rău de haitieni", după ce negase că ar fi folosit expresia 'ţări de rahat' pentru a califica Haiti şi alte state în timpul unei reuniuni care a avut loc joi privind imigraţia.
"Limbajul pe care l-am folosit în timpul reuniunii a fost dur, însă nu am folosit aceste cuvinte", a scris miliardarul pe Twitter într-o formulă alambicată, potrivit AFP.
DACA
Tot duminică, Trump a afirmat că încearcă să încheie un acord privind imigraţia, dar că adversarii săi democraţi nu sunt de nici un folos în acest dosar.
"Suntem pregătiţi, dornici şi capabili să obţinem un acord privind DACA", a spus el.
Programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrival), moştenit de la administraţia Barack Obama, permite unui număr de 690.000 de imigranţi să lucreze şi să studieze în SUA în legalitate, deşi au intrat ilegal în SUA când erau minori.
"Nu cred că democraţii vor să fie semnat. Oamenii vizaţi de DACA trebuie să ştie că democraţii nu vor să îl semneze", a spus el.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News