Urmărește emisiunea live
Don Juan, la TNB, în viziunea lui Johan Inger. Muzica, creată special de compozitorul Marc Alvarez
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Sveva Berti, directorul Aterballetto și Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, în conferința de presă care a anunțat cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI
Sveva Berti, directorul Aterballetto și Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, în conferința de presă care a anunțat cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI
Dansatorii Aterballetto, cea mai importantă companie italiană de dans contemporan, vor interpreta Don Juan, în coregrafia suedezului Johan Inger, joi și vineri, de la ora 20:00, pe scena Teatrului Național București, sala Ion Caramitru. Evenimentul are loc în cadrul ”Întâlnirilor JTI”.

„Întâlnirile JTI prezintă în acest an un Don Juan într-o cu totul altă cheie. Este o rescriere profundă a poveștii originale, cu un personaj principal pe cât de frământat, pe atât de versatil, dihotomic, cu două fețe”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, în conferința de presă care a anunțat cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI, având ca invitată compania de dans Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza. Muzica spectacolului este creată special de compozitorul spaniol Marc Alvarez pentru Don Juan. Coregrafia este semnată de Johan Inger. 

„Încercăm în fiecare an, de 23 de ani, să prezentăm o premieră sau să aducem în fața publicului o companie de dans care nu a mai fost în România, un mare coregraf sau dansatori de excepție. Am avut și trei ediții dedicate muzicii clasice și jazzului, și nici atunci nu am dezamăgit. Nu e ușor, dar nu renunțăm la propriile standarde, indiferent de context, fie că vorbim de pandemie sau criză”, a adăugat Gilda Lazăr, directorul JTI.

Povestea lui Don Juan, citită din perspectivă pshihanalitică

„Suntem foarte bucuroși să fim aici. În octombrie, Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza a fost recunoscută Centru Cultural al Dansului. Este prima dată că se acordă un astfel de titlu și suntem mândri că l-am obținut. Don Juan, lucrarea coregrafică pe care o prezentăm astăzi este complet diferită de versiunile anterioare și trebuie citită din perspectivă psihanalitică. Coregraful și dramaturgul au studiat 25 de variante ale poveștii. Acest Don Juan se apropie constant de alte femei pentru că în copilărie a simțit separarea de mamă și, ca urmare, în toate figurile feminine o caută pe ea. Astfel, în această versiune, personajul Comandorului este mama lui Don Juan. Un alt element de noutate este Leo, care devine un alter ego al lui Don Juan. Răul și binele sunt personificate de cele două figuri masculine. Un aspect la care Johan Inger ține foarte mult și care se va vedea pe scenă este veridicitatea personajelor. Personajele sale sunt reale și bine conturate”, a explicat Sveva Berti, Directorul Aterballetto.

„În interpretarea mea, Don Juan este un personaj cameleonic, care îmbină cucerirea și căutarea. Are capacitatea de a fi ceea ce vrea femeia să fie. Cu Elvira comunică de la egal la egal, cu Zerlina se transformă într-un țăran, cu donna Ana devine aristocrat, pe Ines reușește să o convingă să aibă încredere în el. Își dorește să fie iubit, apreciat, dar nu oferă iubire. Alege să privească partea lui întunecată, nu știe să dăruiască. În cele din urmă nu se salvează și e devorat de proprii monștrii”, a precizat Daniele Ardillo, dansatorul Aterballetto care îl interpretează pe Don Juan.

„Personajul Leo are la început o relație de amiciție cu Don Juan. Leo vrea să-l ajute să înțeleagă consecințele faptelor sale, care pot duce la comiterea unui păcat sufletesc. Există un moment de răscruce, pe care îl veți descoperi în cele două seri care urmează, în care Don Juan se întoarce și își dă seama că există ceva mai mult dincolo de el însuși”, a spus Matteo Fiorani, dansatorul care îl interpretează pe Leo.

Din perspectivă feminină, Elvira, interpretată de Estelle Bovay, care interacționează cel mai mult pe parcursul lucrării cu personajul principal, oferă iubire necondiționată. „Elvira este prima femeie după mamă pe care o cunoaște Don Juan. Era naiv, deschis, aflat în căutarea acestui gen de femeie. Din perspectiva lui Johan Inger, relația lor este naturală. Ea încearcă să-i ofere un viitor și îl face să se întrebe „De ce nu?”. Începe să vadă că lipsește ceva. Relația lor se dezvoltă în prima jumătate a spectacolului, până când inima lui Don Juan începe să moară. Relația cu Elvira este de iubire necondiționată, ea e optimistă și speră că el va înțelege la un moment dat. Dar nu este așa. Această stare sufletească a Elvirei și emoțiile ei sunt dificil de transmis”, spune Johan Inger.

Întâlnirile JTI, inaugurate în anul 2000

Johan Inger a venit în România în 2005, ca dansator, cu compania Cullberg Ballet, invitată a Întâlnirilor JTI. Despre Mats Ek, directorul artistic al Cullberg Ballet la momentul respectiv, Johan declară că îl consideră „un tată artistic”. Mats Ek a mai fost invitat la Întâlnirile JTI și în 2016, cu „Quartet Gala”.

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Quartet Gala-Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans Martha Graham, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. 

Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ediția din 2020, care a avut loc în 2021 i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra.

Ultima ediție a avut loc în această vară, cu compania de dans Jean-Claude Gallotta, care a prezentat My Ladies Rock la București și Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Întâlnirile JTI cu Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel