Doliu. Xiaoguang Wang se stabilise din 1999 în România şi colabora cu mai multe clinici, având un cabinet şi la Piteşti.
Xiaoguang Wang era reprezentantă a medicinei tradiţionale chineze la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, fiind absolventă a Institutului de Acupunctură din cadrul Academiei de Medicină Tradiţională şi a Institului de Acupunctură şi Moxibustie din Beijing. În familia doctoriţei Wang, acupunctura se practica de 13 generaţii. Adică de peste 300 de ani. A tratat mii de pacienţi cu diferite afecţiuni medicale, iar lista de aşteptare era una foarte mare.
Este creditată cu vindecarea unor cazuri de cancer incipient, spondiloză, migrene, reumatism, obezitate şi altele.
Doctoriţa originară din China era extrem de apreciată pentru activitatea sa şi pentru sfaturile pe care le acorda pacienţilor. Sute de personalităţi influente din România, de la foşti preşedinţi la oameni de afaceri şi vedete i-au cerut ajutorul. Printre cei care au fost trataţi de doctoriţa Wang se numără Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului, fostul premier Adrian Năstase, fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi pacienţi veniţi de peste hotare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News