Este doliu la Vatican. Cardinalul italian Angelo Sodano, numărul doi la Vatican în timpul pontificatelor papei Ioan Paul al II-lea şi al papei Benedict al XVI-lea, a murit vineri, la vârsta de 94 de ani, în regiunea sa natală Piemont (nord-vest), transmite Agerpres, citând AFP.
Papa Francisc a adus un omagiu "acest om stimat al Bisericii, care şi-a trăit cu generozitate preoţia (...) în slujba Sfântului Scaun", într-o telegramă adresată familiei cardinalului şi publicată de Vatican.
Înmormântarea va avea loc marţi, 31 mai, la Bazilica Sf. Petru în prezenţa papei Francisc.
Angelo Sodano a fost numărul doi la Vatican timp de aproape 15 ani
Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Angelo Sodano secretar de stat în 1991, după ce acesta din urmă a devenit cardinal. În această calitate, Sodano l-a însoţit pe papa în 50 de călătorii în străinătate.
Imediat după alegerea sa în 2005, papa Benedict al XVI-lea l-a confirmat pe Sodano în funcţie, unde acesta a rămas până în septembrie 2006. Astfel, cardinalul Sodano a fost numărul doi la Vatican timp de aproape 15 ani.
În 2005, el a devenit, de asemenea, decan al colegiului cardinalilor, pe care l-a condus în momentul demisiei papei Benedict al XVI-lea, în februarie 2013. Însă, având vârsta peste 80 de ani şi pierzându-şi calitatea de cardinal elector, el nu a putut participa la conclavul responsabil cu alegerea noului papă.
Viața lui Angelo Sodano
Născut la 23 noiembrie 1927, Angelo Sodano a fost al doilea din cei şase copii ai unei familii dintr-o zonă rurală din Piemont. Licenţiat în teologie şi drept canonic la Roma, el şi-a început o carieră diplomatică, ocupând mai multe posturi, în special în America de Sud.
În 1977, el a fost numit nunţiu apostolic în Chile, unde a adoptat o atitudine conciliantă faţă de regimul militar al dictatorului Augusto Pinochet.
Revenit la Roma în 1988, el a devenit mâna dreaptă a cardinalului secretar de stat Agostino Casaroli şi numit în 1989 secretar pentru relaţiile cu statele, post echivalent cu cel de ministru al afacerilor externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”