Doliu în justiția din România. A murit prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, fost judecător la CEDO
Este doliu la Facultatea de Drept a Universității din București.
Prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a trecut în neființă. Senatorul PSD Titus Corlăţean a anunțat că astăzi a fost onorată memoria dascălului la Facultatea de Drept a Universității din București.
"Multă tristețe azi la Facultatea de Drept a Universității din București. Împreună cu foști sau actuali profesori ai Facultății, colegi din studenție, eminenți juriști din Magistratură, instituții publice, profesii liberale etc,. am onorat memoria unui eminent dascăl: prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Am realizat cu foștii colegi de facultate că din păcate continuăm să ne pierdem profesorii... Prea puțini mai sunt astăzi în viață, la 30 de ani de la absolvirea noastră. Pot să spun că pentru prima oară în toți acești ani, la revederile organizate ciclic la Facultate, nu va fi vorba despre noi, foștii studenți, ci despre dumnealor, cei care ne-au fost profesori și pe care vom dori să îi onorăm cum se cuvine. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe profesorul nostru de Drept Civil și să aducă alinare familiei!", a scris Titus Corlățean pe pagina sa de Facebook.
Trupul neînsuflețit al Prof. dr. Corneliu Bîrsan a fost depus pentru un ultim omagiu luni, 2 septembrie 2024, ora 09:30, în holul de onoare al Facultății de Drept a Universității din București. Înmormântarea a avut loc cu onoruri militare astăzi, începând cu ora 13:00, la Mănăstirea Țigănești, comuna Ciolpani, județul Ilfov. Corneliu Bîrsan a fost profesor emerit al Catedrei de Drept privat a Facultății de Drept al Universității „Nicolae Titulescu” din București și judecător al României la CEDO (1998 – 2013).
Corneliu Bîrsan s-a născut pe 16 decembrie 1943 în localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui. El a fost, începând din 1990, membru al Baroului București, făcând parte din corpul profesoral al Institutului de Înalte Studii Internaţionale al Universităţii Strasbourg III – Robert Schuman, unde a predat cursuri şi seminarii referitoare la adoptarea şi punerea în aplicare a convenţiilor internaţionale din domeniul drepturilor omului în România.
"Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a domnului prof.univ.dr. Corneliu Bîrsan și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Domnul prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan este și va rămâne pentru generații întregi de profesioniști ai dreptului profesorul și îndrumătorul care i-a format și i-a ghidat în drumul ales în lumea juridică. Moștenirea juridică a celui care a fost profesorul Corneliu Bîrsan rămâne alături de noi prin lucrările sale excepționale în domeniul dreptului civil, dar și prin contribuția sa majoră în domeniul drepturilor omului.Fie că ne-a fost model ca profesor, fie că l-am cunoscut ca judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, coleg avocat sau prieten, prezența dumnealui în viața profesională juridică a devenit un reper spre care ne vom îndrepta când ne va fi nevoie și care va modela și în viitor noile generații de oameni ai dreptului. Dumnezeu să-l odihnească în pace și în odihnă veșnică!", a transmis Consiliul Superior al Magistraturii pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News