Doi tineri spulberaţi de un bolid scăpat de sub control
Accident cutremurător, aseară, în comuna Suhaia, judeţul Teleorman.Doi tineri şi-au pierdut viaţa într-un mod brutal,fiind spulberaţi de pe marginea drumului de o maşină care gonea, potrivit martorilor, cu peste 160 kilometri la oră. Ambii au murit pe loc.
Cei doi tineri, Gabriela, de 20 de ani şi Marian, logodnicul acesteia, de 25 de ani urmau să se căsătorească în curând.Aceştia şi-au petrecut seara într-un bar din localitate,alături de mai mulţi prieteni. După mai multe ore petrecute împreună, cei doi şi-au luat la revedere de la aceştia şi au vrut să se îndrepte spre casă. Dar,de-abia au ieşit pe uşa barului când au fost striviţi de un Audi A6 scăpat de sub control. Din relatările martorilor, se pare că bolidul gonea cu viteză ameţitoare, şoferul teribilist dorind să testeze “cât poate maşina să prindă”.
Tragedia tinerilor a stârnit durere şi revoltă atât familiilor, cât şi prietenilor sau necunoscuţilor.Sute de mesaje de condoleanţă au apărut pe contul de facebook al celor doi."Nu te vom uita niciodată, vărule”, scrie Eugenia Teodora, una dintre rudele tânărului decedat. O altă prietenă a celor doi, Andreea Cristina nu-şi mai poate stăpâni lacrimile şi emoţiile de durere, iar singurele cuvinte pe care le-a putut scrie au fost „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.
Surprinzător este, de asemenea, faptul că purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, Adrian Ilicea, nu a putut fi contactat deorece se află în concediu. Nici colegul său, comisarul-şef Sandu Voicu,nu a oferit mai multe detalii despre accident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News