Doi soți mumificați în munți, găsiți după 75 de ani
Un cizmar dispărut împreună cu soția sa învățătoare au fost găsiți mumificați într-un ghețar din sudul Elveției. Aceștia dispăruseră în august 1942, iar corpurile lor au fost găsite după 75 de ani, perfect conservate. Cei doi au fost îngropați sâmbătă în apropierea satului lor natal în prezența celor două fiice rămase în viață, scrie AFP.
Ceremonia a avut loc în biserica din Saviese din cantonul Valais, la câțiva kilometri de localitatea Chandolin, locul din care, la 15 august 1942, Marcelin Dumoulin și soția sa, Francine, au plecat pe jos pentru a-și hrăni animalele aflate la munte. Ei aveau atunci 40 de ani, respectiv 37 de ani.
Nepoți și strănepoți, precum și numeroși locuitori din Chandolin și Saviese au luat parte la ceremonia de înmormântare în aceeași biserică în care cuplul a participat la slujbă înainte de a pleca pe drumul de munte din masivul Les Diablerets unde cei doi și-au găsit sfârșitul, după cum a declarat preotul Jean Varone, citat de agenția de știri elvețiană ATS.
"Aceasta este cea mai fericită zi din viața mea", a declarat după ceremonie Marceline Udry-Dumoulin, una din cele două fiice ale cuplului rămasă în viață, care avea cinci ani la data morții părinților ei.
Cuplul dispărut de 75 de ani în masivul Les Diablerets, din sudul Elveției, a fost găsit mumificat sub zăpezile unui ghețar, la 2.615 de metri altitudine. Corpurile perfect conservate zăceau unul lângă altul, având între ele rucsacurile, o sticlă, o carte și un ceas, a declarat ziarului Le Matin Bernard Tschannen, directorul domeniului schiabil Glacier 3000. Un angajat al stațiunii a fost cel care le-a descoperit joia trecută în apropiere de teleschiul vârfului Dôme. Potrivit lui, cuplul a căzut probabil într-o crevasă iar ghețarul a restituit corpurile în urma încălzirii climatice, informează TVR.
Surprinși de o furtună
Potrivit lui Monique Gautschy, una dintre cele două fete rămase în viață, care avea 11 ani la momentul dispariției părinților ei, aceștia au fost surprinși de o furtună. "I-am văzut plecând sâmbătă dimineață. Era o vreme superbă. Trebuiau să-și petreacă noaptea pe pășunea Grilden și să se întoarcă duminică", a spus aceasta. "Dintr-o dată, după-amiază, un nor mare și negru a acoperit ghețarul. Unchiul meu i-a zărit pentru ultima oară pe părinții mei, cu binoclul", a adăugat ea adăugând că cei doi au căzut probabil într-o crevasă.
După două luni și jumătate de căutări fără succes, cei șapte copii ai cuplului, rămași orfani, au fost duși în centre de plasament.
Poliția elvețiană a confirmat miercuri că bărbatul și femeia ale căror trupuri au fost găsite mumificate în ghețarul din masivul Diablerets sunt într-adevăr soții Dumoulin, care au dispărut în urmă cu 75 de ani. "Pe baza comparațiilor ADN efectuate de un medic legist în colaborare cu poliția cantonală și Ministerul public, rămășițele găsite în ghețar au fost oficial identificate. Este vorba de domnul Marcelin Dumoulin și de soția sa, Francine Dumoulin, în vârstă de 40 și 37 de ani, dispăruți tragic la 15 august 1942", se arată într-un comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News