Doi sirieni şi un irakian, care încercau sa intre ilegal în România, opriţi în zona de frontieră
Lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa au depistat şi reţinut, în apropierea graniţei cu Bulgaria, trei persoane din Siria şi Irak, care încercau să intre clandestin în România pe jos, pe la frontiera verde, informează un comunicat al Gărzii de Coastă.
Potrivit sursei citate, cele trei persoane au fost conduse la sediu, pentru cercetări.
"În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni sirieni şi unul din irak, bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei", se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.
Au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie, cei trei cetăţeni fiind predaţi, în cursul zilei de luni, autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News