Doi pui de leu berber şi-au făcut debutul oficial la o grădină zoologică din Cehia
Doi pui de leu berber, o subspecie care a dispărut complet din natură şi care mai subzistă doar în captivitate, şi-au făcut debutul oficial la o grădină zoologică din Cehia, unde au putut fi văzuţi pentru prima dată de vizitatori în timp ce se jucau împreună în incinta lor, informează Reuters.
Puii - un mascul şi o femelă - s-au născut pe 10 mai la Dvur Kralove Safari Park and Zoo din Republica Cehă. Deşi nu au primit deocamdată prenume, ei s-au alăturat familiei de lei berberi din acel parc zoologic, din care fac parte mama lor - Khalila - tatăl lor - Bart - şi fratele lor mai mare - Napoleon.
Cu o coamă foarte lungă, leii berberi trăiau în trecut în Munţii Atlas din nordul Africii, însă specia lor a dispărut complet din natură de mai multe decenii.
Ultimul leu berber cunoscut a fost împuşcat în 1942 în Maroc, potrivit Belfast Zoo, care deţine propriul său grup de lei berberi. Potrivit experţilor acestei grădini zoologice, mai puţin de 90 de lei berberi trăiesc în prezent în grădini zoologice din lumea întreagă.
Luni, cei doi pui şi-au exersat instinctele de feline în timp ce au explorat, sub privirile atente ale mamei lor Khalifa, spaţiul în aer liber amenajat în jurul cuştii în care s-au născut.
"Puii au doar două luni, ceea ce înseamnă că sunt în continuare dependenţi de laptele mamei lor, însă tocmai au început să reacţioneze şi la mirosul de carne şi, începând de acum, vom adăuga puţină carne în dieta lor", a declarat Andrea Jirousova, purtătoarea de cuvânt a grădinii zoologice din Cehia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News