Daniela Maria Popa face dializă de la 18 ani, când s-a îmbolnăvit de insuficienţă renală cronică.
"Am ajuns la Parhon pentru că ameţeam, mă simţeam slăbită, eram anemică. Analizele au arătat că aveam insuficienţă renală cronică, stadiul V. Am început să fac dializă în urmă cu 25 de ani. La început două şedinţe, mai apoi boala a avansat şi am trecut la trei şedinţe", a povestit Daniela Maria Popa.
Boala i-a marcat nu doar sănătatea, ci şi viaţa. Ea a trebuit să ţină un anumit regim alimentar toată viaţa. La fel a păţit şi Victor Aioanei.
"Am suferit de glomerulonefrită datorată unei răceli. Nu ştiam ce e aceea dializă. Aveam 25 de ani. Am încercat să fac transplant în familie sau cu donatori străini. Nu a fost să fie. Fac dializă de 25 de ani. În tot acest timp am legat prietenii cu alţi pacienţi. Au fost renunţări, au fost momente grele, dar am legat şi prietenii frumoase", a declarat Victor Aioanei.
Dializa, în România
Medicii spitalului C.I. Parhon spun că "dializa este una dintre poveştile de succes ale serviciilor de sănătate din România". În judeţul Iaşi sunt 600 de pacienţi care trăiesc datorită dializei. De asemenea, sunt peste 1.000 de pacienţi care au fost dializaţi în ultimii ani în judeţul Iaşi. La Spitalul C.I.Parhon sunt 20 de pacienţi care trăiesc în continuare deşi fac dializă din anii 90.
"Deşi au început de 30 de ani, de când am început la Iaşi primele proceduri de dializă, în continuare putem celebra alături de pacienţi care au început acest tratament atunci. Dacă ar fi să echivalăm 20 de ani de dializă, înseamnă 80-90 de ani într-o viaţă obişnuită. Este importantă relaţia medic-pacient. Medicul nefrolog are 20-40 de pacienţi pe o tură de dializă. Atunci în 20 de ani apare ca o relaţie foarte apropiată, în care ştii toate problemele de sănătate. Fără o cooperare strânsă între medici, asistentele medicale şi pacienţi nu am fi reuşit să ajungem la 25 de ani de dializă", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului C.I.Parhon, dr Ionuţ Nistor.
Conform acestuia, la început, la Iaşi dializa s-a efectuat cu aparate donate.
"Erau aparate folosite în alte unităţi medicale europene. S-a început însă cu mult entuziasm. Din fericire, acum, sunt centre separate de dializă, serviciul este foarte bine standardizat, la acelaşi nivel cu alte clinici din Europa. Dializa, în prezent, este constantă. A dispărut hazardul. Este un standard şi este aplicat la fel la toţi pacienţii", a precizat dr. Ionuţ Nistor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai