Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan
Doi militari americani, membri ai misiunii Resolute Support, au fost ucişi miercuri în Afganistan, relatează Reuters, care citează o declaraţie a misiunii desfăşurate sub comandament NATO. Identitatea celor doi militari nu a fost dezvăluită deocamdată.
Aceste incident aduce la cel puţin şase numărul militarilor americani din Afganistan decedaţi în 2019 şi la 65 începând din ianuarie 2015, potrivit datelor NATO şi ale guvernului american.
Incidentul survine la mai puţin de 24 de ore după ce secretarul de stat american Mike Pompeo a efectuat o vizită neanunţată la Kabul, unde a discutat cu preşedintele afgan Ashraf Ghani despre eforturile pentru menţinerea păcii şi a securităţii în regiune.
Pompeo şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un acord cu talibanii până la 1 septembrie, înaintea alegerilor prezidenţiale din Afganistan. A şaptea rundă de negocieri de pace între SUA şi reprezentanţii talibanilor, în vederea încheierii conflictului început în urmă cu 18 ani în Afganistan, va începe la 29 iunie.
Aproximativ 20.000 de militari străini, cei mai mulţi dintre ei americani, se află în Afganistan în cadrul misiunii de antrenare, asistare şi consiliere a forţelor afgane. În 2018, un număr record de 3.804 de civili au fost ucişi în Afganistan, indica ONU în luna februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News