Data publicării:

Doi dintre minerii care protestează la Uricani au fost duşi la spital

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi dintre minerii care protestează, de patru zile, în subteranul exploatării Uricani, din Valea Jiului, au fost transportaţi, joi după-amiază, cu ambulanţa, la spitalul din Vulcan, după ce, la un control medical, au fost depistaţi cu o valoare foarte ridicată a tensiunii arteriale.

'A fost efectuat un control medical al minerilor care protestează în subteran, iar în cazul a doi dintre ei a fost măsurată o tensiune arterială foarte mare. Cei doi colegi au fost transportaţi la spital cu o ambulanţă', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului 'Huila', Laszlo Domokos.

În ceea ce priveşte situaţia celor patru mineri de la Paroşeni, care au avut probleme medicale cu tensiunea arterială şi nivelul glicemiei, doi dintre aceştia au revenit în subteran după ce li s-a administrat tratamentul necesar. Liderul sindical a arătat că starea de tensiune a protestatarilor de la Paroşeni şi Uricani este ridicată, deoarece nu s-a respectat minuta încheiată după şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara, în care se spunea că 60 de mineri vor fi angajaţi la Complexul Energetic Hunedoara (CEH).

'Au fost 42 de mineri chemaţi la sediul CEH, cu actele necesare, pentru a fi angajaţi. Ulterior, li s-a spus că nu mai pot fi angajaţi, deoarece Complexul nu a putut intra în insolvenţă şi că procedura se va relua după 14 noiembrie. Practic, s-a revenit la starea de tensiune iniţială. Oamenii au revenit la mină, şi-au luat salopetele şi au intrat să protesteze în subteran', a arătat Domokos. Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat luni în subteran.

Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile - pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă. Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane, de la începutul anului viitor, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel