Data actualizării:
Data publicării:

Doi cetăţeni români au murit în incendiul din Valencia, anunță MAE

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @stockgiu
FOTO: Freepik @stockgiu

Ministerul Afacerilor Externe a transmis faptul că doi cetăţeni români au murit în incendiul din Valencia. Iniţial, cei doi români au fost declaraţi dispăruţi. 

MAE spune că familia cetăţenilor români morți a fost notificată de autorităţile din Spania, conform procedurilor. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe arată că reprezentanţii Consulatului României de la Castellon de la Plana sunt în continuare în legătură cu autorităţile din Spania şi cu cetăţenii români afectaţi de incendiu, care au cerut asistenţă consulară şi urmăresc evoluţia situaţiei, cu scopul asigurării asistenţei/protecţiei consulare, potrivit competenţelor şi cu respectarea legislaţiei spaniole.

Ministerul român de Externe transmite că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana: +34964203331, +34964216008, +34964217836, +34964203234, +34964216172, +34964212446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

Mai mult, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al Oficiului consular al României de la Castellon de la Plana: +34677842467.

Amintim faptul că două românce, care locuiau în blocul din Valencia ars de flăcări, au fost de negăsit mai multe zile de la tragicul eveniment. Presa din Spania spunea, acum câteva zile, că era vorba despre o mamă și fiica ei de aproximativ 14 ani. Cele două femei locuiau în chirie la etajul 8 al blocului, de aproximativ doi ani. 

Citește și - Din ce era făcut blocul care a ars ca o torță în Valencia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel