Data publicării:

Doi cetăţeni din Ucraina şi Bulgaria au încercat să intre ilegal în România, pe jos

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetăţeni Ucraina şi Bulgaria care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera 'verde'. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Garda de Coastă, cele două persoane au fost predate, în cursul zilei de duminică autorităţilor de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor. 'Vineri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa au depistat pe raza localităţii Cetatea, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul ţării. Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. Cei doi bărbaţi au prezentat pentru control două cărţi de identitate care aveau însemnele autorităţilor din Bulgaria şi Cehia, cea din urmă neîndeplinind condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă. În urma controlului corporal şi al bagajelor, asupra cetăţeanului ceh a fost descoperit un paşaport ucrainean. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Ucraina şi Bulgaria, de 58, respectiv 25 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Ucraina. În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi falsul privind identitatea', se arată în comunicat. Potrivit sursei citate. au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cei doi cetăţeni fiind predaţi în cursul zilei de duminică autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel