Doi bătrâni din Bucium, găsiţi morţi în curtea casei
Doi bătrâni din localitatea braşoveană Bucium au fost găsiţi morţi în curtea casei în care locuiau, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, care a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului acestora.
"Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că două persoane, soţ şi sotie, în vârstă de 72 ani, respectiv 70 ani din localitatea Bucium, judeţul Braşov, au fost găsite decedate în grădina imobilului unde locuiesc", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Alina Maria Ivan.
Cadavrele au fost ridicate şi transportate la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului celor doi soţi.
Vezi și: Alertă. Apa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, infestată cu E.coli
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News