Data publicării:

Doi alpinişti au scăpat ca prin "miracol" după ce au căzut de la o înălţime de 200 de metri pe Mont Blanc

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi alpinişti care escaladu marţi masivul Mont-Blanc au scăpat practic nevătămaţi dintr-o cădere de la 200 de metri, poliţia franceză referindu-se la ei ca la "un miracol", relatează AFP.

Cei doi bărbaţi coborau de pe vârful Mont Maudit, în masivul Mont Blanc, legaţi cu aceeaşi coardă de escaladă, atunci când sistemele de prindere s-au deşurubat şi alpiniştii au căzut alunecând de la 200 de metri, a declarat poliţia din Chamonix.

Unul a scăpat nevătămat, celălalt doar cu răni uşoare.

"O alunecare pe o pantă înzăpezită nu este ceva banal şi cei doi au fost norocoşi să nu dea de pietre sau de o prăpastie, mai ales că se puteau lovi cu crampoanele şi pioleţii lor", a spus un poliţist.

Alpiniştii au fost transportaţi la spitalul din Sallanches pentru a o examinare medicală.

În Hautes-Alpes, un bărbat de 48 de ani a alunecat de la 300 de metri în culoarul Coolidge în timp ce escalada Mont Pelvoux, în masivul Ecrins. Bărbatul a suferit un traumatism facial şi a fost transportat la spitalul din Briancon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel