Data publicării:

Documente medicale false. Polițiștii au făcut descinderi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Perchezitii clanul Stoaca
Perchezitii clanul Stoaca

Poliţiştii din Piteşti efectuează, joi, 14 percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor firme, într-un dosar privind eliberarea de documente medicale false. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, persoanele vizate sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi abuz în serviciu.

'Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, efectuează 14 percheziţii domiciliare, 11 la sediile unor persoane juridice şi trei la locuinţele unor persoane fizice. (...) Din cercetări a reieşit că, în perioada 1 iunie până în prezent, persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atesta în mod fals faptul că ar fi examinat în mod direct persoanele ce au solicitat eliberarea documentelor respective', se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, 18 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliiei Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel