Data publicării:
Dobre, ministrul pe care toate fetele îl vor în poză, dar habar nu au cine e-VIDEO
Un tânăr domn le-a vrăjit pe simpatizantele PSD sâmbătă la malul mării în Mamaia. Dar cine să fie domnul pe care domnișoarele și doamnele îl vor în poză?
Mircea Titus Dobre - ministrul Turismului. Fetele din PSD, îmbrăcate în roșu, culoarea partidului, foarte cochete, s-au așezat frumos la poză, dar nu au știut pe cine au alături. Un reporter foarte perspicace a citit probabil pe chipul lor că nu știu lângă cine au onoarea să stea și a fugit cu microfonul către ele.
A venit și marea întrebare "Cine este domnul ministru?" către una dintre tinere care s-a eschivat, a început să râdă stânjenită și a apucat să spună doar: "nu m-ați întrebat bine pe mine". Pe cine voia să întrebe nu știu.
Mai departe, reporterul insistent a ajuns cu microfonul la altă tânără care a spus că este ministrul Turismului. Bun, dar cum îl cheamă? După încă o ratare, s-a auzit din fundal un "Mircea Dobre".
Ministrul a încercat să treacă peste momentul penibil spunând că nu a apucat să se prezinte, doar că teoretic, simpatizantele sale ar fi trebuit să știe cine este fără să zică el sau să aibă trecut numele în piept. Mă întreb ce scriau în dreptul fotografiei postate pe Facebook, cu hashtag PSD, dacă nu ar fi aflat, între timp, cine este tânărul domn. Vă lăsăm să urmăriți video cu întregul moment care a fost prezentat la Antena 3.
DC News a avut și un sondaj despre miniștrii Guvernului Tudose, iar potrivit rezultatelor din data de 20 iulie, 6336 de persoane au spus că au o părere bună despre ministrul Mircea Titus Dobre, iar 4189 au o părere proastă. Procentual, vorbim despre 60,19% față de 39,80%.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News