Doar în România! Traficanți prinși în timp ce transportau țigări de contrabandă cu ajutorul unui cal
Traficanții de țigări din România caută soluții, care mai de care, pentru a nu fi prinși. Polițiștii din Maramureș au avut un șoc când au aflat despre o nouă metodă de contrabandă, bazată pe ajutorul unui cal.
Un cal a fost utilizat pentru contrabandă cu țigări. Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au confiscat 10 colete cu țigări de contrabandă, pe care mai multe persoane au încercat să le transporte cu ajutorul unei cabaline. Coletele conțineau 5.000 de pachete ţigări, în valoare de 58.500 lei.
Transportau ilegal colete cu țigări, cu ajutorul calului
„Bărbaţii au legat mai multe crengi de brad în spatele calului, iar pe acest ‘pat’ de crengi au aşezat cele 10 colete cu ţigări, metodă pe care colegii noştri de la Sectorul Valea Vişeului au mai întâlnit-o de-a lungul timpului. Drept urmare, poliţiştii de frontieră au intervenit, persoanele în cauză au fost somate să se oprească, însă acestea au abandonat atelajul improvizat, după care s-au dispersat în direcţii diferite. Lucrătorii noştri au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă persoanele în cauză au ignorat somaţiile şi nu s-au oprit”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
Oficialul a mai explicat că după ce au fost identificați vbărbații au fost anunțate și autoritățile din Ucraina, în vederea cercetării în comun a evenimentului. După ce coletele au fost analizate de oamenii legii români și ucraineni s-a aflat că aceste colete conțin 5.000 de pachete țigări, în valoare de 58.500 lei. În același timp, oamenii legii au identificat rapid și proprietarul calului. Este vorba despre un cetățean român domiciliat în judeţul Maramureş.
Cele 5000 de pachete de țigări aduse cu ajutorul calului au fost confiscate, iar în cauză se fac cercetări. Oamenii legii anunță cercetări „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News