Data actualizării:
Data publicării:

DNA - URMĂRIRE PENALĂ 9 MINIȘTRI. DNA solicită începerea urmăririi penale pentru 9 foști miniștri, în cazul licențelor Microsoft

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Direcția Națională Anticorupție solicită începerea urmăririi penale pentru nouă foști miniștri, dintre care unii sunt actuali parlamentari sau europarlamentari, în cazul achiziționării licențelor Microsoft. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, îi solicită procurorului general, Tiberiu Nițu, sesizarea  preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru  formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de cei nouă foști miniștri.

Concret, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de următorii, informează DNA:

- ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator – Parlamentul României), ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.

- VREME VALERIAN (în prezent deputat), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.

- MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN (în prezent senator – Parlamentul României), ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, referatul, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

- NICA DAN (prezent membru al Parlamentului European), ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de următorii:

- ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004.

- SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010.

- FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012.

- ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005.

- TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004.

Citește și: SIVECO, Irina Socol, șefa companieei, reținută


Iată explicațiile DNA:

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.

În acest mod, au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate. Totodată, există indicii că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor egale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Extensia cu privire la produse educaţionale s-a realizat, de asemenea cu încălcare dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.

Din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane USD achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate.

Totodată, din probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor şi din actele de control încheiate, rezultă că încheierea şi derularea contractului de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription cu consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS) s-a realizat cu încălcarea, de către miniştrii Daniel Petru Funeriu şi Gabriel Sandu, a dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, fără a exista o fundamentare din punct de vedere economic şi tehnic, în scopul de a favoriza anumite firme. Există indicii în sensul că valoarea produselor şi a serviciilor a fost supraestimată pentru că a inclus şi comisioanele pretinse de persoanele implicate în semnarea şi derularea contractelor.

De asemenea, cercetările efectuate cu privire la Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate, cu o valoare estimată de 200 milioane dolari, au produs indicii rezonabile cu privire la încălcarea atribuţiilor de serviciu, precum şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către persoanele implicate.
Astfel, preţurile de achiziţie a soluţiilor software nu sunt fundamentate şi depăşesc preţurile pieţei, nu există specificaţii clare ale produselor achiziţionate, iar lipsa unor licitaţii reale a dus la preţuri de achiziţie exagerate, atât pentru echipamente, cât şi pentru software.

A reieșit din probele administrate că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie.

Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unui mecanism care urmărea crearea unui profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase, prin intermediul unor companii off-shore, sumele de bani necesare plăţii mitelor, prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Sumele de bani cu titlu de mită erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele care reprezentau autoritatea contractantă, fie erau scoase în numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduse tot în numerar în ţară folosind diferiţi intermediari, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor.

Prin urmare, s-a impus 

1. Sesizarea Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: 

NICA DAN, ministru al MCTI în perioada 2000 – iulie 2004 şi în prezent membru al Parlamentului European, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

2. Sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: 

ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; de asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă;

SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi iniţiat şi contrasemnat HG nr.460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenţei MCSI de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare. De asemenea, ar fi încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, în condiţiile în care documentaţia de achiziţie a inclus criterii restrictive de natură a favoriza asocierea mai sus menţionată şi fără a avea în vedere preţurile practicate de aceasta raportat la cele practicate de Microsoft în relaţia cu SC DIM SOFT SRL şi ulterior de SC DIM SOFT SRL în relaţia cu D-CON.NET GmbH; ar fi pretins de la un avocat suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft; ar fi pretins şi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost viraţi într-o societate de tip off – shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare;

FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, în care se atesta, contrar dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a clauzelor contractuale din Acordul cadru nr.32 din 12 august 2009, că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli”, toate acestea în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ. Consecinţa a fost încheierea contractului de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro; prin adresele nr.10126 din 19 ianuarie 2011 şi nr.12211 din 5 iulie 2011, ar fi comandat MCSI închirierea unui număr de 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sistemele de operare Windows Server în condiţiile în care necesarul de licenţe a fost stabilit fără a ţine seama de configuraţia hardware a computerelor, fiind luate în calcul toate staţiile de lucru şi serverele achiziţionate în perioada 2001-2008 prin programele SEI1 – SEI5 şi rural; în data de 17 august 2011, ar fi încheiat un contract de furnizare produse, în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de 179.259 licenţe mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, având drept consecinţă crearea unei noi obligaţii de plată a unui preţ cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât preţul pentru închirierea licenţelor efectiv utilizabile;

ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă;)

TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă; în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Astfel, în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Din cercetările efectuate rezultă că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

3. Sesizarea Senatului României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: 

MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003 şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, spălare de bani, constând în aceea că l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG nr. 1473/2003, HG nr. 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft în condiţiile pe care le negociase în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică şi financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoştinţă existenţa unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licenţe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredinţare directă) şi fără a detalia modalitatea de stabilire a preţului, respectiv preţul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României şi preţul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers; în perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers;)

ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009 şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora; ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, toate acestea având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă; în perioada 2001 -2009, ar fi pretins şi primit de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul.

4. Sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: 

VREME VALERIAN, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 şi în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli - contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount - ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel