Potrivit procurorilor anticorupţie, Nicolae Matei şi-a exprimat intenţia de a-l chema pe octogenar, fost director la o societate din Năvodari înainte de 1989, ca martor într-un dosar deschis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în timpul unei discuţii telefonice pe care a avut-o cu sora sa pe 2 octombrie 2012.
În ziua următoare, fostul edil a primit un telefon de la Neculai Dima, la rândul său inculpat în dosar, care i-a comunicat că cel pe care intenţionau să-l propună ca martor în apărare "era incoerent şi avea probleme de exprimare".
"Cu toate acestea, inculpatul Dima Neculai i-a dăruit două cofraje de ouă şi doi pui, afirmând însă că persoana respectivă nu putea să lege frazele şi nici nu îşi mai amintea detalii de interes", se precizează în rechizitoriu.
[citeste si]
Nicolae Matei, la data faptelor primar al oraşului Năvodari, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (trei infracţiuni) şi conflict de interese. În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei inculpaţii Ciocănel Ştefan (la data faptei secretar al oraşului Năvodari) şi Dima Neculai (la data faptei reprezentant al unei societăţi comerciale), ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA reiese că în perioada 2008 - 2011, în calitate de primar, Nicolae Matei, beneficiind de sprijinul celorlalţi doi inculpaţi, a desfăşurat mai multe demersuri infracţionale prin care a urmărit scoaterea abuzivă a mai multor imobile din patrimoniul unei societăţi comerciale ce administra "Tabăra de copii Năvodari".
În urma activităţii infracţionale a fost produs un prejudiciu firmei respective de 4.482.438 de lei, potrivit DNA, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol