DNA a precizat luni, în cadrul unui comunicat postat pe site-ul instituției, că luni, primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, este acuzat de:
- luare de mită,
- efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
Primarul PNL, Constantin Hogea, arestat preventiv. Ar fi luat mită un apartament
Alături de Constantin Hogea, au mai fost trimişi în judecată, sub control judiciar, inculpații:
HOGEA VALERIA, soția primului menționat, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- complicitate la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată,
HOGEA SORINA IOANA, fiica celor doi menționați mai sus, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de, complicitate la luare de mită,
GEORGESCU CORNEL CONSTANTIN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea de infracțiunii de dare de mită,
POP VALER CONSTANTIN și BRUDIU MARIA, arhitect - șef respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea de infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită