Data publicării:

DNA: Primar, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată Măria Irimie, la data faptelor director executiv la Direcţia Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Urziceni, acuzată de abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al DNA, în datele de 4 iunie 2014 şi 6 ianuarie 2015, Constantin Sava, în calitate de primar al municipiului Urziceni, a determinat-o pe Măria Irimie să dispună ridicarea popririi instituite asupra conturilor bancare ale unei societăţi comerciale, pentru sumele de 50.539 lei şi 102.919 lei, fără ca societatea comercială să îndeplinească condiţiile legale privind suspendarea sau încetarea executării silite.

În această modalitate, Constantin Sava a produs un prejudiciu Primăriei Urziceni cu sumele menţionate şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale municipiului Urziceni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel