DNA: Președinta Tribunalului Olt, Eugenia Marinescu, urmărită penal. Mită de 200.000 de euro de la Bercea Mondial
Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale față de președinta Tribunalului Olt, Eugenia Carmen Marinescu, pentru luare de mită, trafic de influență și fals în declarații- două acte materiale.
Procurorii anticorupție precizează că judecătoarea "Eugenia Carmen Marinescu a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru-avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunțătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunțătorului în stare de libertate și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza".
Banii ar fi fost dați de către Bercea Mondial pentru eliberarea sa, care s-a înfăptuit, așa cum arată și procurorii în 22 septembrie 2011, la Tribunalul Olt. Mai mult, Cismaru Dumitru a fost apărător al lui Bercea Mondial. Potrivit procurorilor, Bercea a făcut denunț împotriva judecătoarei.
Suma de bani a fost primită în două tranșe, una de 150.000 de euro și a doua de 50.000 de euro. După a doua tranșă primită, judecătoarea a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. După ce a primit șpaga, judecătoarea și soțul său au cumpărat trei terenuri și o casă. Două dintre achiziții nu sunt în declarația de avere ale judecătoarei.
Iată circuitul cumpărării bunurilor din șpaga primită:
"1)Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.
În realitate, pentru a evita menționarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpații Marinescu luliu-Severus și Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei.
2) Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp.
Există indicii privind subevaluarea prețului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacție.
Aceste două achiziții nu sunt menționate în declarațiile de avere întocmite și depuse în cursul anilor 2012 și 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.
3) Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus au achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
În realitate aceste imobile, precum și cel situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp, au fost achiziționate din suma de 200.000 de euro pretinsă și primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri și ajutarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală".
Soțul judecătoarei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă, la fel și avocatul avocatul Dumitru Cismaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News