Data actualizării:
Data publicării:

DNA, percheziţii la Poşta Română, într-un dosar de corupţie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

DNA a făcut mai multe percheziţii la instituţii public, într-un dosar de corupţie. Este vorba despre Poşta Română. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023.

În cursul zilei de 25 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", transmite instituţia într-un comunicat de presă.

Deşi DNA nu a făcut public numele instituţiei, Poşta Română a confirmat percheziţiile

"În urma unor informații apărute în spațiul public, Compania Națională Poșta Română face următoarele precizări:

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au ajuns astăzi la trei dintre sediile Companiei. Paralel cu verificările DNA, Poșta Română a demarat propria cercetare internă.

Mai multe detalii pe această temă putem oferi odată cu finalizarea verificărilor.

Asigurăm că operatorul național de servicii poștale tratează cu maximă responsabilitate toate obligațiile impuse prin lege și își gestionează cu seriozitate și cu atenție resursele și proiectele pe care le desfășoară.

De asemenea, Compania cooperează în mod obișnuit cu orice autoritate publică de control, fiind deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa", a transmis Poşta Română pe site-ul propriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel