Data publicării:

DNA, model pentru Ucraina. Poroșenko a anunțat înființarea

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a promis vineri înființarea unei instanțe judiciare speciale responsabile cu cazurile de corupție, cerută atât de occidentali, cât și de manifestanții instalați de mai multe zile în fața parlamentului de la Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Președintele Poroșenko, care rămăsese până acum vag în privința intențiilor sale pe acest subiect sensibil, a dat asigurări că măsura va fi integrată în proiectul de buget pe anul viitor.

'Aceasta demonstrează angajamentul statului de a înființa acest organ judiciar de importanță vitală anul viitor', a declarat Poroșenko, cu prilejul unei vizite la o unitate a gărzilor de frontieră.

Președintele ucrainean a făcut referire, în acest sens, la o lege care va fi promulgată 'până la sfârșitul' anului 2017.

Angajamentul asumat de președinte intervine pe fondul protestelor sutelor de manifestanți instalați de marți în fața parlamentului de la Kiev pentru a pune presiune asupra deputaților să întărească lupta împotriva corupției, o revendicare majoră a mișcării proeuropene din piața Maidan.

Lupta împotriva corupției elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei împotriva ex-președintelui prorus Viktor Ianukovici și rămâne una din cerințele-cheie ale occidentalilor pentru a sprijini Kievul.

În ciuda creării de noi structuri, acest obiectiv se lovește de rezistența altor instituții ale statului și niciun oficial de rang înalt nu a fost condamnat de justiție de la căderea lui Ianukovici, în ciuda unor arestări foarte mediatizate.

Criticii actualei puteri îl acuză pe președintele Poroșenko că tergiversează luarea de măsuri anticorupție, pentru a-și proteja aliații.

Joi, deputații au adoptat proiecte de lege care deschid calea pentru o altă măsură cerută de manifestanți, și anume ridicarea imunității parlamentare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel