![Foto: Agerpres Foto: Agerpres](https://media.dcnews.ro/image/202404/w670/dna-judecata-executor-judecatoresc_51567600.jpg)
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 aprilie 2024, a inculpatului M.B.M., pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În aceeași cauză, s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2024, față de o altă persoană în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada de 14 – 16 aprilie 2024, inculpatul M.B.M., beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 23.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. și că-l va determina pe acesta să dispună o soluție de clasare într-un dosar în care martorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
În contextul menționat mai sus, la data de 18 aprilie 2024, inculpatul M.B.M. ar fi primit de la martor suma de 23.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 18 aprilie 2024, inculpatul M.B.M. urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea IGPR – Biroul de Operațiuni Speciale Iași.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.', conform unui comunicat al DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video