DNA: Florin Sandu, director general al regiei de termoficare Botosani, urmărit penal
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Florin Sandu, director general al SC Modern Calor SA Botoşani, societate cu capital integral de stat, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi, pentru abuz în serviciu sau complicitate, patru inculpaţi cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi societăţi de termoficare, precum şi doi reprezentanţi reprezentanţi ai SC Elsaco Electronic SRL. 

"La data de 19 iunie 2013, între SC Modern Calor SA (societatea de termoficare din Botoşani) şi o asociere de firme al cărei lider era inculpata SC Elsaco Electronic SRL, a fost încheiat un contract de mentenanţă a unor grupuri de producere a energiei termice (module de cogenerare). Contractul a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la un preţ supraevaluat, documentul respectiv fiind semnat şi de inculpatul Sandu Florin, în calitate de director general al SC Modern Calor SA Botoşani", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, asocierea reprezentată de SC Elsaco Electronic SRL nu avea posibilităţile tehnice de a presta acest gen de servicii, astfel că a subcontractat serviciile de mentenanţă respective la un preţ mai mic decât cel care urma să îi fie plătit de către beneficiarul final, SC Modern Calor SA. Societatea care a efectuat în realitate serviciile de mentenanţă era aceeaşi care furnizase modulele de cogenerare, fiind autorizată de producătorul modulelor să presteze activităţi de service pe teritoriul României. 

"În acelaşi context, în perioada 21 iunie - 15 octombrie 2013, SC Elsaco Electronic SRL a emis trei facturi fiscale, aferente serviciilor de mentenanţă prestate în perioada 16 noiembrie 2012 - 30 iunie 2013, în valoare de 1.156.525 lei fără TVA, care au fost acceptate la plată de către inculpaţii Sandu Florin, Diaconu Ion şi Agapie Denisia-Paula, deşi serviciile respective nu fuseseră prestate în realitate (existând o discrepanţă evidentă între perioada prestării serviciilor facturate şi data intrării în vigoare a contractului)", se mai menţionează în comunicat. 

Potrivit procurorilor, la aprobarea la plată a celor trei facturi au contribuit Claudiu-Mihai Ursache - care a acordat viza de control financiar preventiv şi Cristian Puflea - care a confirmat realitatea serviciilor prestate. Rezultatul acestor demersuri a fost producerea unui prejudiciu de 2.364.449 de lei în patrimoniul SC Modern Calor, sumă care reprezintă în acelaşi timp un folos necuvenit pentru asocierea de firme al cărei lider era SC Elsaco Electronic SRL, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel